Epayment
Autoritatea nationala
pentru protectia consumatorului

Home > Drept / Legislatie > Drept / Legislatie

Actiunea civila in sistemul de drept judiciar privat

Autor: Adrian Stoica

Pret: 19 lei

Editura: Universul Juridic

An aparitie: 2011

Numar de pagini: 212 pagini

Format carte: Nespecificat

COD: 119085

ISBN: 978-973-127-468-3

Descriere

Lucrarea cu caracter monografic pe care autorul o oferă cititorilor, prin grija deosebită a Editurii "Universul Juridic", reprezintă un demers ştiinţific util şi, deopotrivă temerar. Utilitatea monografiei de faţă este incontestabilă, atât din punct de vedere doctrinar, cât şi practic. Aceasta deoarece acţiunea este o instituţie centrală a dreptului procesual civil, în jurul căreia gravitează toate celelalte reguli şi principii ale procedurii judiciare. Acţiunea civilă este cercetată de autor în strictă concordanţă cu evoluţiile doctrinare şi jurisprudenţiale în materie, dar şi în perspectiva viziunii pe care ne-o oferă noua legislaţie procesuală, inspirată din tradiţiile noastre procedurale, precum şi din cele mai moderne codificări adoptate în ultimele decenii. Demersul doctrinar al autorului nu se limitează doar la elementele definitorii ale acţiunii civile şi la condiţiile de exercitare ale acesteia, el realizând şi o introspecţie extrem de interesantă asupra justiţiei, a principiilor ce o guvernează, precum şi asupra partenerilor ei. Lucrarea constituie şi o pledoarie pentru recunoaşterea autonomiei dreptului judiciar privat, pentru apartenenţa acestuia la dreptul privat, dar şi pentru autonomia "dreptului execuţional civil" sau, cum îl mai denumeşte autorul, a "dreptului executării silite". Considerăm lucrarea autorului ca o investigaţie ştiinţifică utilă, atât pentru studenţii facultăţilor de drept, cât şi pentru teoreticienii şi practicienii dreptului. Prof. univ. dr. Ioan Leş

ALTE CARTI de Adrian Stoica

Executarea silita imobiliara

Drept / Legislatie / Drept / Legislatie


Autor: Adrian Stoica

Editura: Universul Juridic

Pret: 35 lei



TOATE CARTILE de Adrian Stoica

Contul meu

Email:

Parola:

Cosul meu

0 produse

Detalii cos
Merg la casa

Ultimele cautari pe site:
http://www.dordecarte.ro/cautare/dictionar%20ilustrat%20al%20scriitorilor%20-%2072
http://www.dordecarte.ro/cautare/un%20vis%20american%20-%2017
http://www.dordecarte.ro/edituri/cautare/Biologie%20%20manual%20pentru%20clasa%20a%20XI%20a%20Cristescu%20D%20%20S%C4%83l%C4%83v%C4%83stru%20C%20%20Voiculescu%20B%20%20Niculescu%20C%20%20C%C3%A2rmaciu%20R%20%20Edit%20%20Corint%20%20Bucure%C5%9Fti%20%20200
http://www.dordecarte.ro/cautare/literatura%20romana%20clasa%207%20-%2059
http://www.dordecarte.ro/cautare/carti%20de%20bucatarie%20-%2012